Judecătorul din dosarul COLECTIV poate să iasă LA PENSIE. Procesul s-ar putea RELUA

Judecătorul din dosarul COLECTIV poate să iasă LA PENSIE. Procesul s-ar putea RELUA
Publicat: 24/07/2018, 13:36
Actualizat: 26/03/2019, 06:24

Surse din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii au declarat, pentru MEDIAFAX, că plenul CSM a aprobat, marți, cererea de pensionare depusă de Valeriu Mihail Terceanu, care este judecător în dosarul Colectiv, aflat pe rolul Tribunalului București.

În acest caz, procesul ar putea fi reluat de la zero, potrivit normelor în vigoare.

Reprezentanții victimelor din incendiul Colectiv au acuzat de nenumărate ori tergiversarea dosarului.

Eugen Iancu, președintele Asociației Colectiv, a declarat că, până la sfârșitul acestui an nu se va mai întâmpla nimic în procesul „Colectiv”, după ce judecătorului Valentin Terceanu i s-a aprobat pensionarea.

„Ce mi se pare anormal este fapul că există pericolul ca acest dosar să se reia de la zero. Iar aici avem o mare problemă, pentru că mai sunt trei luni și se fac trei ani de la această tragedie, iar procesul stă pe loc. Am stat doi ani și jumătate ca să înceapă procesul, care are două înfățișări pe fond, iar acum a apărut această lovitură, mai ales că în septembrie trebuia să fie următoarea înfățișare”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Eugenu Iancu, președintele Asociației Colectiv GTG 3010 și părintele unui tânăr decedat după incendiul de la Colectiv.

Președintele Asociației Colectiv este de părere ce se dorește tergiversarea procesului, iar ancheta decurge foarte greu.

„Din punctul meu de vedere s-a dorit mereu întârzierea acestui dosar, și se dorește în continuare. De doi ani de zile avem o plângere penală cu privire la ce s-a întâmplat după incendiu, cu problemele din spitale, iar aici ancheta merge extrem de greu. De ce trebuia să ne batem cu pumnii în piept că putem face față în țară în ceea ce privește răniții?”, conchide Iancu.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) au trimis în judecată dosarul Colectiv încă de pe 28 aprilie 2016.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău:...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
„În loc să facem nuntă, facem înmormântare”. Imagini dureroase de la înmormântarea Monicăi, tânăra de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Se termină războiul. Putin și Xi Jinping au căzut de acord: Pacea va fi restabilită
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Cercetătorii au generat căldură de peste 1.000 de grade Celsius cu energie solară în loc...
×